Piatra ne inspiră – o colecție de hiper-materiale care combină cele mai bune performanţe cu efecte neobișnuite pentru o suprafață
O schimbare de caracter pentru unul dintre cele mai vechi şi mai apreciate materiale folosite de om: piatra, disponibilă în natură într-o mare varietate de forme, are un şarm unic datorită aurei de eternitate și forţei transmise de acest material primitiv atunci când este modelat sub forma unor blocuri, plăci sau sculpturi.
În laboratoarele Marazzi, frumusețea primitivă a șase pietre rafinate este reinterpretată într-o varietate infinită de culori, suprafețe și potențiale utilizări și, dacă este necesar, combinată în mozaicuri tridimensionale în diferite forme.
Rezultatul este un material nou, un hiper-material, care pe de o parte reproduce cu exactitate originalul și pe de altă parte îmbunătățește modelele naturale, interpretându-le în noi nuanțe și suprafețe, pentru a răspunde unei varietăţi de nevoi arhitecturale și pentru a îndeplini cerințele atât pentru proiectele contract cât și pentru proiecte rezidenţiale.
Mystone Gris Fleury, de exemplu, este disponibilă în 5 culori, 6 mărimi şi 3 tipuri de finisaje (natural, lucios și pentru exterior) și este inspirată de o piatră ce se găseşte în Franţa. În culoarea gri, aceasta este o imitație perfectă a pietrei originale, în timp ce celelalte variante – alb, bej și negru – sunt o nouă interpretare a acesteia, creând un material cu o eleganță reţinută, dar un caracter puternic. Cele şase modele din colecţia Mystone – Pietra di Vals, Gris Fleury, Silverstone, Pietra Italia, Quarzite și Kashmir, sunt fabricate printr-un proces inovativ, state-of-the-art, ce are un impact minim asupra mediului înconjurător.
Mystone Gris Fleury este o gresie tehnică de înaltă rezistență, adecvată, de asemenea, pentru utilizarea în aer liber, care se potrivește perfect în proiecte rezidențiale în cazul în care intenția este de a utiliza același material, în continuitate, fără sudură, atât în interior cât și în exterior, sau pentru a crea o baie cu personalitate imensă.