ZOISS home design

Obiect puternic-delicat identificat la malul mării

9HOUSE

Două echipe de arhitecți, o viziune unitară și spectaculoasă pe litoralul românesc. Atât s-a Putut – Atelier de Arhitectură și Oblic Studio au abordat sculptural-artisic personalitatea unei case pe cât de misterioasă (închisă), pe atât de calmă și caldă (deschisă). Obiect sculptural, memorabilă scenografie. Contur bine ancorat în fața mării etern mișcătoare, închis și deopotrivă deschis, port și oază de vivace relaxare. Despre această casă din județul Constanța, se pot spune, în mod cert, multe, însă în primul rând, merită menționată plăcuta senzație de armonie dată de coerența proiectului de arhitectură și a amenajării de interior.
Cele două echipe de arhitecți – Atât s-a Putut – Atelier de Arhitectură (proiectant general, aspaa.ro) și Oblic Studio (amenajare de interior) au colaborat cu succes încă din stadiul de proiect, reușind să aducă în spațiu un dialog lin între materiale și funcțiunile conturate. Două volume au apărut astfel: cel al locuinței propriu-zise și o anexă în formă de Y, ambele desfășurându-se pe orizontala care amintește de apropierea dintre cer și mare. Locuința se concentrează și se desfășoară pe polaritatea deschis-închis, de la macro la micro, în contur și materialitate. Zona de intrare este opacă, dar în niciun caz rece – două brațe arcuite și o copertină dau bun-venit oaspeților. Chiar și cărămida cu apariție poroasă și dispunere cu alternanță de spații pline și goale accentuează dualitatea, dar și senzația de spațiu intim și deschis.

idee amenajare living

„Clădirile dialoghează atât prin formă, cât și prin materialitatea accentuată a texturii, creând un efect cinetic cauzat de dispunerea poroasă a cărămizii și intensificat de curbura pereților.” Atât s-a Putut – Atelier de Arhitectură
Pe măsură ce înaintează, casa se deschide treptat prin vitrajele mari către grădina interioară, piscină și marea de care casa se apropie cinematografic grație unei scări ce duce spre ponton. Anexa în formă de Y este simetrică și opacă, având rol de spațiu de relaxare sau exerciții, oferind și prilej pentru etalarea colecției de mașini a beneficiarilor. Opțiunea pentru planșeul casetat din beton armat a permis conturarea unor spații largi lipsite de stâlpi și grinzi intermediare, care au lăsat spațiu de desfășurare amenajării de interior. Dorința beneficiarilor de a menține pereții structurali aparenți a condus și în cazul designului de interior la un joc al dihotomiilor valențelor materialelor și a diferitelor „scene” conturate cu ajutorul acestora: piatră/lemn/sticlă/ceramică, rece/cald, beton/textil.

idee amenajare living

Dincolo de toate acestea, casa uimește prin relația specială pe care o are cu lumina, arhitecții intervenind în puncte cheie pentru a da frâu liber luminii naturale fericit completate de intrarea în scenă a ledurilor ori corpurilor de iluminat în toată diversitatea posibilă. După cum ne-a mărturisit echipa Oblic Studio, „intervenția noastră a fost și la nivelul iluminării naturale prin propunerea  montanților în luminatorul din hol și gestionarea unor pereți de compartimentare ce au fost înlocuiți cu mobilier sau partiții din elemente metalice și oglinzi”.

PROIECT: Casa 9; AMPLASAMENT: Constanța; PROIECTANT GENERAL ARHITECTURĂ: Atât s-a Putut – Atelier de Arhitectură; ECHIPA: arh. Sergiu Zmeu, arh. Ion Popușoi; AMENAJARE DE INTERIOR: Oblic Studio; ECHIPA: arh. Ștefan Prigoreanu, arh. Anda Zota, arh. Teodora Brîncuș; STRUCTURA: Ascon Proiect 2003, ing. Sorin Angelescu; DESIGN PEISAGISTICĂ: Poteca Studio; ECHIPA: peisagist Alexandru Gheorghe, arh. Valentina Puzderca, arh. Mihai Puzderca; FINALIZAT: 2020

Articol publicat în igloo #201 / aprilie-mai 2021 / Scenografie şi arhitectură