Cersaie Bologna este cea mai mare expoziție de plăci ceramice și mobilier de baie din lume, un eveniment de 5 zile, aflat anul acesta la cea de-a 33-a ediție și organizat în săptămâna 28.09-02.10 la Centrul Expozițional din Bologna, Italia. Companiile din industria ceramicii participă an de an la acest târg pentru a prezenta noi tehnologii de fabricație pentru ceramică precum și pentru a lansa colecțiile pentru anul următor realizate în colaborare cu designeri de renume.
Cersaie este considerat o oportunitate de prestigiu pentru a aduce în prim plan produse cu inovații estetice și tehnologice, care să satisfacă arhitecți, designeri, comercianții de ceramică precum și pe clientul final.
Pentru că nu am lipsit nici anul acesta de la întâlnirea cu furnizorii noștri și nici de la evenimentele organizate în cadrul expoziției, avem acum prilejul să vă prezentăm highlight-urile ediției.
Una dintre tendințele cele mai izbitoare, pe care am remarcat-o pe măsură ce traversam pavilioanele, este reprezentată de căldura pe care o emană suprafețele bogat texturate, de senzația de moale și cald la atingere. Pentru că în final acolo unde totul se termină și începe casa noastră, avem nevoie de o atmosferă perfectă, de un mediu cald și primitor nu numai de design revoluționar. Ne-a plăcut foarte mult faptul că în general liniile sunt foarte curate și contemporane, iar aspectul plăcilor denotă frumusețe imperfectă.
Iată care sunt cuvintele cheie care caracterizează această ediție: